Monumentul este amplasat pe teritoriul localitaţii Lopadea-Veche, com. Miraslău, la limita dintre Lopadea-Veche, Cicău şi Podeni, în locul numit ”Câmpul Cicăului”.
Tipul monumentului: aşezare + cimitir al eroilor şi datează din Cel De-al Doilea Război Mondial. Monumentul a fost ridicat în anul 1946, de către un grup de localnici, respectiv de către familia Groza din satul Lopadea Veche, care s-a implicat sufleteşte pentru înălţarea acestui monument în cinstea eroilor. De asemenea, în acea perioadă a fost implicat aşa numitul comitet pentru cultul eroilor din Bucureşti, care au susţinut toate localităţile de pe întreg teritoriul României, în genere acolo unde au avut loc luptele pentru apărarea patriei.
Pâna mai ieri, acest monument a fost uitat de lume şi a fost de-a dreptul împădurit. În anul 2008, Primăria Comunei Mirăslău a luat iniţiativă şi a trecut la defrişare, curăţare şi reabilitare a monumentului. Monumentul în sine, este reprezentat ca simbol, de o cruce din piatră, mai precis o placă imensă de piatră pe care sunt inscripţionate numele celor care au luptat aici.
În vârful plăcii comemorative este sculptată o cruce mai mică, simbol al credinţei, element de care aceşti bravi eroi au atâta nevoie pentru odihna sufletelor; este împrejmuită de jur împrejur cu un gărduleţ din lemn, iar de o parte a monumentului, se înalţă semeţ un brad batrân, cu vârful către nori, martor a tuturor celor întâmplate, şi-n acelaşi timp reazăm şi umbră pentru cei ostenţi şi jertfiţi aici.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support